Refuzul alcoolului duce la o moarte timpurie

O echipă de oameni de știință de la Universitatea din Austin, Texas, a efectuat un studiu… și au ajuns la concluzia că… consumul de alcool afectează speranța de viață, potrivit „The Telegraph”.

Condusă de psihologul Carl Holagana, oamenii de știință au efectuat cercetări timp de 20 de ani, la care au participat mai mult de 1.800 de persoane cu vârsta de 55-65 de ani. Participanții la experiment au fost împărțite în 3 grupe:
1. oameni ce consumă alcool zilnic și nemoderat,
2. oameni ce consuma alcool moderat,
3. oameni care au renunțat definitiv la alcool.

Rezultatul a fost că:
Oamenii care renunța complet la alcool trăiesc mult mai puțin decât ceilalți – 69% din abstinenți mor înainte de a ajunge la 65 de ani.
Printre cei care suferă de alcoolism, doar 60%
Iar printre cei care consumă alcool moderat, doar 41%
…în ciuda faptului că alcoolul cauzează multe boli grave.

Cercetatorii, de asemenea remarcat faptul că o respingere bruscă și completă a consumului de alcool este mult mai periculos decât alcoolul. Rezultatele complete ale studiului au fost publicate în revista alcoolismului: Clinical and Experimental Research.

Vinurile medaliate la Premiile de Excelență Vinul.Ro 2016

172 de vinuri de la 36 de crame de pe tot cuprinsul României au fost înscrise la ediția 2016 a Premiilor de Excelență Vinul.ro. Trei comisii de jurizare de câte 6 persoane – formate din degustători autorizați, reprezentanți ai retailului specializat și ai sectorului HoReCa, jurnaliști de specialitate, bloggeri, deținători de certificări Wine and Spirit Education Trust și somelieri – au evaluat timp de două zile la restaurantul Magellan din Centrul Vechi al capitalei, în condiții de anonimitate a probelor, vinurile. Acestea au fost împărțite pe soiuri, culori și categorii iar calificativele au fost acordate într-un sistem inspirat din sistemul internațional folosit de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV) – în care maximum posibil este exprimat prin 100 de puncte.

Mulțumim din inimă, UNIUNE EUROPEANĂ…!

Uniunea Europeană este recunoscută pentru regulile stricte, privind alimentele și modalitatea de producere a acestora.
Un timișorean a postat pe facebook un mesaj dur la adresa Uniunii Europene. Este vorba despre Silviu Pașca, acesta atrage atenția asupra unor lucruri pe care UE le impune. Iată și mesajul lui Silviu:

Patronul care se pricepe la tot și le face pe toate = moartea restaurantului!

1. Lăudați-vă prima dată cu investițiile făcute în utilarea unei bucătarii și, nu în ultimul rând, în oamenii care vor lucra acolo. Aș vrea într-o zi un proprietar de restaurant care să îmi spună cât de mult a investit în oamenii săi, în traininguri, excursii culinare, motivări prin bonusuri, și nu cât de mult a plătit pe gresie și scaune. Motorul unui restaurant este bucătăria, iar motorul unui business sunt oamenii.

2. Dacă nu aveți cunoștințe despre acest domeniu, angajați-vă oameni care au. Cele mai multe, dacă nu aproape toate restaurantele care merg prost în lume, au un proprietar care le știe pe toate. Iar ele mor, dau faliment și sunt înlocuite de alte restaurante cu aceeași tipologie de patron, care nu a învățat de la precedentul, și ghiciți ce? Și ăsta dă faliment. Și tot așa. Asta se întâmplă de ani buni în România.

Producţia de vin a României, cea mai mare creştere din lume în 2016

Producţia mondială de vin va coborî cu 5% în 2016, comparativ cu 2015, din cauza vremii nefavorabile care a redus sever producţia în Franţa şi Africa de Sud.

Producţia de vin din România va creşte însă cu 37%, cea mai mare înregistrată la nivel mondial, potrivit estimărilor publicate joi de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), informează AFP.

Potrivit OIV, după două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun de producţie, pentru 2016 fiind estimată o producţie de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin.

60 de crame din România practică turism viticol

În urma unei analize realizate de CrameRomania.ro, în august 2016 numărul unităţilor care pot primi turişti în vizită pentru a le prezenta vinurile şi podgoriile şi a ajuns la 60. În total, în ţara noastră sunt peste 140 de crame care produc vin îmbuteliat.

Turismul viticol cunoscut şi sub denumirile de oenoturism sau enoturism reprezintă vizite ghidate în crame unde specialiştii prezintă procesele tehnologice, urmate de degustări pentru un număr de 3-7 vinuri în spaţii special amenajate, precum şi vizite în vie dacă starea vremii permite acest lucru. Excursiile la crame pot fi realizate pe tot parcursul anului, dar cele mai propice perioade sunt între aprilie şi noiembrie.

Ghidul meselor delicioase. Cum alegi vinul potrivit la mâncarea potrivită

Există 5 tipuri de gust pe care trebuie să le înțelegi ca să devii un expert în combinarea mâncării cu vinul potrivit. În acest articol vom vorbi despre acestea, dar și despre alte metode la fel de eficiente care îți pot indica cum să potrivești vinul cu preparatele culinare în funcție de textura, vârsta sau consistența acestuia. 
Sunt cinci reguli esențiale de asociere a vinului cu mâncarea între care putem alege sau le putem combina, după plac:

1. Bea și mănâncă ce îți place
Dacă ești genul de persoană spontană care preferă să se ghideze după instinct, ar trebui să știi deja că cel mai potrivit lucru pe care îl poți face este să alegi un vin pe care îți dorești să-l consumi oricum. Astfel, chiar dacă vei eșua cu asocierea, tot te vei bucura să bei dintr-un vin care ți-a căzut cu tronc. Când mâncarea și vinul nu își potențează reciproc aromele, tot poți ieși în câștig; bea o gură de apă sau ia o bucățică de pâine între îmbucături și vin și papilele tale gustative vor fi păcălite să experimenteze separat gusturile.

Medalii pentru vinurile românești…

Desigur că ne bucură orice apreciere a vinurilor românești. Și mai ales când aceste vinuri cuceresc medalii de argint, de aur și chiar Marea Medalie de Aur la concursurile Internaționale!

Iar Budureasca este una din cramele care colecționează medalii după medalii în astfel de confruntări. Așa că ne mândrim să vă anunțăm că Budureasca a obținut 6 medalii la Mondial de Bruxelles 2016:
5 medalii de argint (Sauvignon Blanc Premium, Fume Premium, Zenovius Premium și Reserve Origini)
1 medalie de aur (Chardonnay Premium)
1 Mare Medalie de Aur (Tămâioasă Românească Premium).

Este al doilea an consecutiv când Budureasca reușește să câștige cea mai râvnită medalie la Bruxelles.

Alegeți corect vinul potrivit pentru masa de Paște

Alegerea vinului este întotdeauna o provocare, indiferent că pregătim o masă festivă sau o simplă cină în familie. Vinul poate ruina ore întregi de trudă în bucătărie, dacă nu este ales în ton cu preparatele de pe masă, sau poate salva reputaţia unei gospodine, în cazul în care gustul acestuia este superior bucatelor din farfurie. Şi pentru că tot ne aflăm la câteva zile distanţă de Sărbătorile Pascale, iată câteva sfaturi de care trebuie să ţineţi cont atunci când plecaţi în căutarea băuturilor potrivite pentru mesele zilelor următoare!

Există sortimente de vinuri pentru toate gusturile, chiar dacă necunoscătorii le împart simplu, în două mari tabere: vin roşu şi vin alb. În fond, însă, există o multitudine de licori mai aromate sau mai puţin aromate, cu aciditate ridicată sau mai scăzută, condimentat sau nu, consistent sau uşor, sec, dulce, roze, alb, etc.

Mici sfaturi de asociere a vinurilor cu mâncarea

1. Păstrează echilibrul. Vinul şi mâncarea trebuie să fie un fel de “parteneri”, să se ajute reciproc fără că una dintre cele două să îţi copleşească gustul. Aşa că, echilibrul este foarte important. Mâncărurile cu un gust bogat au nevoie de un vin pe măsură lor. Mai clar de atât: o mâncare cu mai multă grăsime are nevoie de un vin tare. Chiar şi o salată cu brânzeturi poate intră în categoria mâncărurilor grele, pentru că în funcţie de sortiment brânzeturile au multe grăsimi.

2. Cel mai aromat ingredient din mâncare primează. Acesta nu este neapărat ingredientul principal. De exemplu, la o friptură, s-ar putea că sosul să fie aromă principala şi nu carnea. Aşa se face că un somon cu sos cu smântână va cere lângă el un vin diferit faţă de un somon cu sos light.